Români în Dubai
Deși românii care au plecat să lucreze în Dubai sunt mult mai puțini decât cei plecați la muncă în Spania sau în Italia, câteva mărturii sunt mai mult decât edificatoare.
 Anișoara Frînculescu, 24 de ani, chelneriță
„Lucrez în Dubai de aproape doi ani. În țară am lucrat mai mult în orașul meu natal, Moinești, și prin Bacău. La început nu am crezut că va fi așa bine, dar trebuie să spun că lumea e foarte civilizată și nici nu se compară cu ce am auzit că se întâmplă în alte părți. Voi mai sta încă un an și apoi, dacă o să-mi pot prelungi contractul, mai rămân.”
 Silvana Siminică, 29 de ani, instructor aerobică
„În România nu prea aveam ce face cu meseria mea. Sînt absolventă de sport și am practicat o vreme diverse meserii, pînă cînd mi s-a ivit această oportunitate. Peste doi ani, cînd mă voi întoarce acasă, cu banii strînși vreau să deschid un club de aerobică în București. Irakul? Îl vedem la televizor, ca toți ceilalți. N-are nici o legătură cu ce e pe-aici. ”
Eduard Manolescu, 25 de ani, room-service
„Nici nu visam că se poate câștiga atâta din simplul fapt că duci valizele și le răspunzi politicos clienților. În Dubai câștig de zece ori mai mult din chestia asta decât în Craiova, unde, ca absolvent de drept, singurul job care mi se propunea «constant» era statul la coadă la oficiul de șomeri. Cu banii de aici? Da, voi pleca direct în Canada.”
|